Un adolescent de 18 ani, din localitatea vasluiană Rafaila, imobilizat la pat din cauza unor probleme locomotorii, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui incendiu care a cuprins locuința, după ce a fost abandonat în casă de către mama sa.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, adolescentul era imobilizat la pat într-una din camerele locuinței în momentul în care casa a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din păcate, în momentul izbucnirii incendiului, adolescentul se afla singur în casă, mama acestuia fiind plecată în sat la un vecin, cu care trăia în concubinaj, în condițiile în care, potrivit reprezentanților ISU Vaslui, femeia primea indemnizație pentru fiul ei, de însoțitor al persoanei cu handicap, de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.
„Incendiul care a cuprins casa a fost observat de către un vecin, care a și sunat, de altfel, la numărul de urgență 112 pentru a solicita sprijinul pompierilor și al Ambulanței. Din păcate, adolescentul se afla deja în stop cardio-respirator în momentul în care echipajele de intervenție au ajuns la locuința aflată în flăcări, eforturile echipajului medical de resuscitare a victimei fiind fără succes”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX responsabilul mass-media din cadrul ISU Vaslui, Viorel Codrianu.
Potrivit sursei citate, adolescentul a murit în urma intoxicației cu monoxid de carbon, având în vedere că nu a putut părăsi la timp locuința din cauza problemelor locomotorii de care suferea.